Așa a început strigătul meu de ajutor către univers, când am intrat în prima constelație în care am încercat să-mi deslușesc viața. A urmat o punere în scenă absolut spectaculoasă, în care oamenii pe care i-am ales să-mi întrupeze familia au spus replici inspirate de energia născută acolo, pe loc. Acuratețea cu care au intrat în pielea personajelor despre care nu știau aproape nimic a fost năucitoare. Mi-au dat lacrimile după cel mult un minut și am plâns cam jumătate de pachet de șervețele până la final. Nu m-am uitat la ceas, nu știu cât a durat piesa vieții mele. A fost șocant cât de exact a înțeles fiecare rolul în care i-am pus din instinct, încât, dacă aș fi închis ochii, aș fi fost fix acasă, în bucătărie sau pe hol… Am simțit totul organic. Spre sfârșit, când ne apropiam de soluție, mi s-a pus un nod în capul pieptului, pe care l-am stăpânit doar apăsându-l încet cu palma.

Energia care s-a născut între zece oameni complet necunoscuți a fost realmente miraculoasă. Dacă mi-ar fi povestit cineva, n-aș fi crezut. Nici nu cred că mi-aș fi putut imagina cât de natural îți vin vorbele, cât de bine înțelegi ce e momentul să spui, unde e bine să te așezi, când să te retragi. Nu ți-e teamă că poți greși, fiindcă totul vine din lăuntrul tău, necontrolat și ești sigur că ceva mai puternic decât tine regizează replică după replică, scenă după scenă.

Cumva mă bucur că nu mi-a povestit nimeni înainte cum se desfășoară și nici eu nu vreau să spun prea multe. Pentru mine a fost bine așa, să aflu totul acolo, pe loc, să trăiesc pe viu experiența, nu să o ascult. Știam de la două prietene cât de răvășitoare și, în același timp, vindecătoare poate fi participarea într-o constelație, am fost sfătuită să merg, dar – sincer – eram reticentă. Credeam că e încă o tehnică la modă de regăsire, de ieșire din impas. Dacă mă gândesc bine, nici măcar n-am avut curiozitatea să citesc vreun articol care să descrie cum se desfășoară o ședință de constelații. A fost nevoie să vină timpul meu ?. Și a venit odată cu Oana, care avea nevoie de sprijin ca să poată comunica mai bine dorința și putința ei de a ajuta oamenii să se regăsească. A fost una dintre cele mai fulfilling întâlniri ale mele, la care am primit și acest minunat cadou pe care parcă am stat să-l aștept până a venit ea să mi-l ofere. Și ca să vezi cum face universul să ni se așeze lucrurile în viață, fix în ziua aia când am întâlnit-o pe Oana, cineva a renunțat la constelația care îi era rezervată, așa că am primit eu acel loc. Venise timpul să-mi primesc cadoul!

Așa a ajuns Carmen la prima zi de constelații. A ținut de la 9.30 până aproape de 7 seara, timp în care în care am jucat scene din patru vieți necunoscute plus a mea. A fost una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit, de fapt, dacă stau bine și mă gândesc, nu cred că e vreuna care s-o depășească. Mi-am trecut deja în telefon sesiunea de luna viitoare și am început să număr zilele descrescător.

Guest post by Carmen Savu