–  Măi mamaie, tu ştii ce a zis un medic deştept la televizor?

–  Ce a zis, bre?

–  A zis că cel mai bine e când râzi! Şi are dreptate! Că d-aia suntem pe pământu’ ăsta!

… se auzea bunica mea, în drum spre bucătărie unde ne pregătea cel mai bun orez din lume. Fusese să ia nişte ceapă din şopron. Ştiam că zice asta pentru că se bucură să ne audă pe toţi râzând în hohote. Venise şi văru’ Cristi pe la noi. Şi ce vă povesteam eu de fratele Nilă… omu’ ăsta e un personaj mai ceva ca-n Moromeţii.

Are 43 de ani. Seamănă cu Tom Cruise. Are ochi albaştri-verzi frumoşi tare. Iar băiatul lui, Cristi Junior, l-a moştenit. Zici că-i rupt din reviste copilu’ cela!

Eh, văru’ ăsta al meu, locuieşte în Vasilați, unde este un fel de Vodă Împărat. El deţine discoteca satului (se cheamă Club Monarh), fostă cămin cultural. A făcut şi teren de fotbal pentru copiii din sat. Şi naiba mai ştie ce-a făcut de-a lungul anilor, că nici n-a apucat să ne povestească de toate cele.

Azi era îmbrăcat într-un tricou alb, luat de prin Italia cred şi nişte pantaloni scurţi albi, din jerse. Cu ochii ceia, zâmbetul perfect alb şi bronzul de-l avea… ce altceva putea să şi fie decât patron de discobar?

Mă rog. Vara asta îşi termină noua casă, unde îşi face piscină încălzită în curte. Dar a zis că vara o ţine goală şi doar iarna pune apă în ea. Şi vrea să stea în piscină la el în curte, când o fi iarna mai grea. Văzuse undeva în călătoriile lui prin lume şi a vrut să aibă şi el acasă. Tot e bine, mă gândeam, că n-a vrut să-şi facă turnul Eiffel, Taj Mahal în Vasilați sau mai ştiu io ce, ca nenea ăla din Slobozia.

Zicea că îl preocupă ca oamenii care lucrează pentru el să evolueze. Că dacă n-ar fi aşa, ar fi un şef pămpălău. El e fericit când toată lumea în jurul lui e fericită!

A făcut contract cu fiul lui, care acum are 22 de ani (anul asta a terminat liceul), ca până în 2020 să nu facă nimic. Să se distreze, să îşi facă viaţa! Că dacă nu acum, atunci când? Îi dă o sumă de bani lunar. Şi zicea că el chiar se bucură dacă copilu’ termină banii şi îi mai cere. Că pentru el munceşte! E băiatu’ lui! Săptămâna următoare îi ia motor. Suzuki.

Îi place să spună că jobu’ lui e bârfa. Adică vorbeşte despre oameni. Nu râde de ei. Stă pe bancă la poartă, de exemplu când trece lumea de la gară spre casă, că să ştie exact cine cu cine, la cât, de ce, cât… adică să fie informat!

Are şi 2 apartamente la Bucureşti. Avea unu’ lângă Rin Grand Hotel, dar şi-a mai luat unu’ lângă parc, pentru că şi-a cumpărat câine şi era musai să aibă unde să-l plimbe. Asta când stă la Bucureşti. Adică foarte rar în ultima vreme.

Nici măcar nu-şi poate imagina cum o fi să lucrezi la multinaţionalele astea. Să îţi spună cineva mereu ce să faci, la ce oră să vii, cum să te îmbraci. Nici nu concepe. Omu’ e făcut să fie liber! Ca el. Adică dacă el are chef să se ducă să facă baie în lac într-o marţi la ora 11, face baie în lac! Ieri, de exemplu, a avut chef de pește şi s-a dus repede până în Bulgaria să mănânce.

Venise la noi cu ATV-ul, că să verifice nişte oameni de-i tundeau iarba pe un teren de peste drum de noi. Are câte un om pentru orice. Bine că nu fumează, că ar fi avut om şi care să stea doar după el să-i ţină scrumiera!

A ieşit şi bunica mea din bucătărie să mai stea şi ea cu noi, că prea râdeam aşa cu poftă!

Ca în orice duminică de la Dumnezeu, bunica mea se primenise, avea toate hainele curate şi basmaua din casa de la drum. Ea poartă întotdeauna ciorapi. E o doamnă! Azi avea ciorapi plasă…

Mai stăturăm puţin de vorbă şi când dădu văru’ Cristi să plece, ne ridicarăm toţi să-l petrecem la poartă.

În timp ce noi toţi ne uităm cu admiraţie la ATV-ul lui, bunica mea îşi ridică poalele fustei şi se pune călare pe ATV, cu o pricepere şi energie de până şi eu o invidiam.

–  Hai fă-mi şi mie o poză pe motoreta asta, că aşa vreau să vă amintiţi de mine când o să mor!