Norocul se ține după mine ca pulberea după câine.

N-a pierdut nimenea norocul, să-l găsesc eu.

Cine are noroc, seamănă şi pietre şi cresc, da’ cine n-are noroc – nici busuioc nu răsare.

Pe scurt… se pare că n-am avut noroc în viața asta! Dar azi dimineață am crezut că, în sfârșit, mi se schimbă soarta! N-am plecat eu în lume, ca cei trei purceluși, să-mi caut norocul, ci a venit el la mine, adus de dna Rita Clifton:

“Hello Oana Radu,

Sunt Dna. Rita Clifton. Sper că mesajul meu te găsește sănătoasă!

Am găsit profilul tău pe LinkedIn și aș vrea să îți fac o propunere care cu siguranță te va interesa. Te rog doar să mă asiguri că vei păstra confidențialitatea” bla, bla.

Am crezut că e vorba de o propunere de job, așadar am asigurat-o că voi păstra confidențialitatea, fiind curioasă să aflu despre ce e vorba.

Și, când mă trezesc dimineață, văd mail de la dna Rita. Era ca în filmele alea în care, dacă îți dorești mult, mult ceva… peste noapte ți se îndeplinește (ori că-ți dispare familia, ca în “Singur acasă”, ori că Betty cea urâtă devine Miss Univers, ori că Mel Gibson începe să priceapă ce vor femeile etc.).

Era mai tare decât dacă aș fi câștigat la Loto. Că, acolo, practic trebuia să joc, adică să cumpăr bilete, adică să dau bani. În cazul ăsta era MOCA!!!

Ce îmi propunea dna Rita era să îmi facă rost de 22,500,000.00 USD! Cum? Păi fiți atenți.

Se pare că un anume domn Radu a depus în 2006 o sumă fabuloasă într-o bancă din UK. Da, ați ghicit, cea care s-a ocupat de acest depozit era chiar dna Rita! Viața face, dragii mei, ca dl. Radu și toată familia lui să moară în 2010 în Franța, într-un accident de mașină. Și na! În toți acești ani n-a revendicat nimeni bănetu’ omului. Deci, ce s-a gândit doamna Rita? A zis că, decât sărac și bolnav, mai bine sănătos și bogat… și, deci, în loc să ajungă banii la stat, conform legii (se pare că, dacă nu îi revendica nimeni în 12 ani, reveneau statului), mai bine îmi face mie un bine și mă sfătuiește să îi revendic eu, dându-mă drept rudă îndepărtată a defunctului. Și, pentru că mi-a făcut atâta puhoi de bine, zise că să îi dau și ei gen cât mă lasă sufletu’ (clar știa ea cumva că am suflet mare).

Tulai Doamnie! Am mai citit încă o dată, că nu îmi dădeam seama dacă suma aia vorbea despre milioane, miliarde sau catralioane. Nu m-am prins, dar, oricum, atâtea cifre însemnau mulți bani. Așa că, să mă ierte Dumnezeu, mintea mi-a zburat imediat la ce aș face cu atâția bani. Mi-aș lua spray d-ăla care colorează rădăcinile albe, mi-aș lua câte cireșe vreau eu în luna mai, mi-aș cumpăra o oaie și o stea cu numele meu, aș cere să se facă un clopot cu chipul meu, mi-aș cumpăra o rochie purtată de Madonna, m-aș duce cu elicopteru` la Vama Veche, i-aș da lu’ Domnu’ Președinte de bloc să-și ia ce vrea el și lui Ion de la aprozar că mi-a dat mereu castraveți din ăia buni…

Apoi am mai citit încă o dată e-mailul și m-am gândit să spun, totuși, unui prieten. Și l-am sunat pe Vlad. Care mi-a spus că nu, n-a dat norocul peste mine. E doar o altă metodă de înşelăciune!

Halal prieten! În loc să se bucure pentru mine …