– Pentru data viitoare, să aduci, te rog, câteva reviste, o foaie de flipchart şi lipici. Vom avea un alt fel de şedinţă. O să-ţi placă!

Eram în Italia, în 2014 şi atunci făceam şedinţele de terapie pe Skype. Dana era al doilea terapeut cu care lucram. Îmi amintesc că la prima şedinţa i-am spus, plină de deznădejde: „Uite care e treaba, eu am mai făcut terapie, deci dacă mă iei şi tu cu povestiri despre mama, despre tata şi teorii din astea, îţi spun de pe acum că mai bine nu începem să lucrăm. Tot povestesc de un an întreg, plâng la majoritatea şedinţelor, am conştientizat multe lucruri… dar ATÂT. Am nevoie să merg mai departe, să schimb ceva la modul în care acţionez. Dacă mă poţi ajuta să facem asta, da, lucrăm!”

Şi da, am lucrat cu Dana. Făcea cu mine terapie integrativă. Era fix ce aveam nevoie. Nu mai voiam să-mi povestesc din nou copilăria. Nu mai aveam putere şi răbdare. Dar tehnicile Danei, deşi păreau o joacă, erau foarte eficiente să scoată la suprafaţă lucruri pe care nu le conștientizasem până atunci despre mine.

– Bun. Acum te rog să scrii ca titlu pe foaia de flipchart ”Viaţă mea fericită” şi apoi să decupezi din reviste fix ce simţi tu că vrei să facă parte din viaţă ta fericită. Să-mi spui când eşti gata.

La început răsfoiam aiurea revistele şi ceva mă oprea. Nu îmi venea să decupez poze cu femei foarte frumoase, cu bani, cu cupluri fericite, pentru că nu mă credeam nici frumoasă şi nici nu aveam încredere în mine deloc, pentru că nu puneam preţ pe bani, pentru că acele cupluri fericite mi se păreau doar ”de revistă”, nu credeam că există în realitate sau că dacă sunt, nu merit eu aşa o iubire.

Trecuseră deja vreo 10 minute şi tot nu decupasem nimic. Dădeam pur şi simplu paginile în speranţa că ceva îmi atrage atenţia. Apoi mi-a venit un gând: HABAR NU AM CUM VREAU SĂ ARATE VIAŢA MEA FERICITĂ şi pur şi simplu nu îndrăzneam să îmi doresc ceva bun pentru mine. Eu făceam de-a-ndoaselea!

Din acel punct, m-am oprit să mă mai uit în reviste, am închis ochii şi mi-am imaginat cum aş vrea să fie viaţa mea fericită. Am îndrăznit! Şi când imaginea a fost clară în capul meu, am deschis revistele să-mi caut pozele potrivite. Erau nenumărate, evident! Trebuia doar să ştiu ce caut!

Viaţa mea fericită, aşa cum am vizualizat-o eu atunci, arată aşa:

  • Am un partener potrivit pentru mine, care este un om bun, liniştit, de succes, care mă vede universul lui. Un partener care mă iubeşte aşa cum sunt, mă respectă, mă apreciază şi cu care pot să râd mult, să mă bucur de viaţă, trăind momentul prezent
  • Am grijă de mine şi trăiesc o viaţă sănătoasă, pentru că fac sport, masaj, mănânc sănătos etc.
  • Sunt liberă şi mă bucur de viaţă, de momentul prezent, de experienţe noi (călătorii, călărit, sărit cu paraşuta etc.)
  • Câştig bani din ceea ce îmi face plăcere
  • Am timpul meu cu prietenele mele
  • Am o casă cu geamuri mari, cât peretele, undeva în natură
  • Am o maşină neagră

La sfârşitul şedinţei parcă îmi era teamă să cred că viaţa mea poate fi atât de fericită. Nu credeam că exerciţiul Danei avea vreo valoare. Iar eram sceptică! Dar na, am făcut ce mi-a zis, am lipit foaia pe perete, în dormitor. O vedeam zilnic, din culcare în sculare!

Când m-am întors în ţară, am luat-o cu mine şi am pus-o acasă, pe perete, în dormitor. Acum i-am schimbat locul, căci se deteriorase tare. Dar nu am aruncat-o, pentru că am văzut cum încetul cu încetul ”tabloul” capătă viaţă. Am sărit cu paraşuta, am călărit, am început să fac sport şi masaj, să petrec timp cu prietenele mele, am ales să nu mai lucrez în corporaţie că să pot face bani din ceea ce-mi place să fac şi, da, am o maşină neagră!

Poate o să mă întrebaţi de ce nu sunt copii în viaţa mea perfectă. Sau moştenirea care să mă facă să nu mai am vreodată grija banilor. Sau de ce nu schimb maşina cu un elicopter. Ştiu că nu e perfectă. Şi că poate sunt lucruri importante care lipsesc din tabloul standard. Dar, dragilor, farmecul vieţii perfecte e că ascunde fericirea acolo unde ştii tu să o cauţi. Şi că tabloul poate să primească mereu detalii noi.

Pentru mine, acum, rămâne doar să întâlnesc partenerul potrivit şi să am o casă cu ferestre mari, cât peretele, undeva în natură…