În anul 2017 am ales să fac o schimbare majoră în carieră, am renunțat la locul cald din corporație și am ales să merg mai departe ca freelancer, în direcția Misiunii mele: să creez spațiu pentru cei care vor să se (re)descopere și să-i ghidez pe calea evoluției personale și profesionale, pentru a-i ajuta să trăiască o viață cu Sens, care să le aducă împlinire și bucurie. Simt că așa îi pot ajuta și pe alții să-și găsească drumul. E felul meu de a-i mulțumi Universului și de a da iubirea mai departe.
Pentru toate astea, le mulțumesc tuturor celor care mi-au colorat și mi-au umplut propriul univers. Îi mulțumesc bărbatului musulman care m-a purtat prin 1001 de nopți, chiar dacă zborul n-a fost mereu lin. A fost experiența din care am învățat poate cel mai mult despre mine și despre ce înseamnă Divinitatea pentru mine. Dar, dincolo de revelațiile mele interioare, noua religie a adus multe provocări în viața mea și a celor din jurul meu.
Eram singura româncă din mediul corporate care purta voal și am fost speaker la două conferințe în care am fost imaginea publică a angajatorului meu. Nu era suficient că știau colegii mei de birou, știa întreaga lume că Oana Radu poartă voal. Mulți mă evitau. Nu mă supăram. Înțelegeam, chiar dacă în multinațională părerile nu se puteau exprima atât de direct. Prin natura job-ului, aveam întâlniri cu furnizori externi care mă priveau cu scepticism, curiozitate, milă. Alții – puțini – cu admirație.
A durat un an și-o primăvară. Primăvara feminității mele, momentul acela când m-am simțit cea mai delicată, mai exotică, mai senzuală decât oricând în viața mea. M-am acoperit cu bijuterii și mi-am lăsat părul să crească, dar profund, eram vraiște. Și nimic din toate voalurile și mătăsurile scumpe nu putea să-mi ascundă nesiguranța. Victima propriei mele neputințe, am fost în stare să-mi schimb identitatea din cele mai nepotrivite motive. Probabil că un om care știe cine este, ce valori are și în ce crede n-ar lua niciodată o decizie atât de radicală. Eu însă am făcut-o. La ce mi-a folosit? M-a ajutat să caut în mine, să-mi dau seama cine sunt, să-mi dau mie șansa să mă accept și să mă iubesc. A fost nevoie de o asemenea slăbiciune ca să regăsesc în mine, ascunse adânc sub voaluri și mătăsuri, curajul și puterea de a merge înainte, liberă.
Le mulțumesc părinților mei pentru tot ce au putut să-mi dăruiască. Am înțeles că nu vor putea fi niciodată mai mult și că nu trebuie să mai aștept ca ei să se schimbe, pentru că și ei sunt rezultatul propriilor experiențe. Abia acum mă simt liberă emoțional de povara de a tânji mereu după ceea ce nu îmi pot da ei și mi-am luat libertatea să nu mai încerc mereu să corespund. Nu mai țin cu orice preț să fiu acceptată, să schimb ceea ce sunt doar ca să joc un rol într-un scenariu asupra căruia n-am nicio influență.
Mi-a luat aproape 10 ani să mă înțeleg și să mă accept la nivel emoțional. Chiar dacă a fost dureros, mi-am asumat responsabilitatea și dreptul să mă distanțez de ambii mei părinți, cu iubire, ca să pot trăi autentic, eliberată emoțional de povara de a tânji mereu după ceea ce nu îmi pot da, de a încerca mereu să corespund ca să obțin validarea și acceptarea lor. Acum știu cine sunt și care este Scopul meu în această viață.
Pot să mă bucur de momentele frumoase și să le prețuiesc, știu că tot ce am trăit a fost un cadou pe care mi l-a făcut viața, pe care l-am primit și de care m-am bucurat atât cât am putut. Știu că mai am mult de lucru cu mine și că o voi face toată viața, dar important este că acum, după toate acestea sunt încă în picioare, în echilibru, puternică și curajoasă.
Am trecut prin multe și încă n-am explicații pentru toate lucrurile care mi s-au întâmplat, pentru toate deciziile pe care le-am luat, dar știu că nu mi-aș fi dorit să fie altfel. Chiar și mie mi se pare acum că spun o poveste ireală în care am fost doar un personaj. Povestea asta e, totuși, viața mea. Și nimic nu a fost întâmplător. A fost parte dintr-un proces care m-a condus, în cele din urmă, la regăsirea de sine și care s-a așezat firesc într-o carte.
Cartea despre viața mea se numește “Fetița Univers” și e gata să plece spre cititorii ei. O lansăm oficial sâmbătă, pe 7 martie, dar poate fi comandată pe site-ul editurii The Writing Journey și va pleca spre voi cu autograf.
Buna, Oana! Am gasit cartea ta intr-un colet alturi de o alta carte comandata de mine. Nu-mi mai aminteam exact daca am comandat-o pe acesata sau nu, am o viata agitata, asa ca intr-o seara am inceput sa citest “Fetita Univers”si am realizat ca am terminat-o pana la ora 5 dimineata, apoi am vrut sa ajung la cuprins si am descoperit o dedicatie “Cartile isi cauta cititorii. Cartea asta te-a gasit pe tine”. Mi-a mers la suflet si cartea si dedicatia, cu atat mai mult cu cat s-a potrivit perfect momentului acesta al vietii mele. Felicitari!
Multumesc pentru mesaj, Luciana. Ma bucur mult ca povestea mea a ajuns la sufletul tau si ca a ajuns la tine la momentul potrivit 🙂 Te imbratisez cu drag!