Norocul se ţine după mine ca pulberea după câine.

N-a pierdut nimenea norocul, să-l găsesc eu.

Cine are noroc, seamănă şi pietre şi cresc, da’ cine n-are noroc – nici busuioc nu răsare.

 Pe scurt… se pare că n-am avut noroc în viaţa asta! Dar azi dimineaţă am crezut că în sfârşit mi se schimbă soarta! N-am plecat eu în lume, ca cei trei purceluşi, să-mi caut norocul, ci a venit el la mine, adus de Dna. Rita Clifton:

“ Hello Oana Radu,

Sunt Dna. Rita Clifton. Sper că mesajul meu te găseşte sănătoasă!

Am găsit profilul tău pe LinkedIn şi aş vrea să îţi fac o propunere care cu siguranţă te va interesa. Te rog doar să mă asiguri că vei păstra confidenţialitatea” bla bla

Am crezut că e vorba de o propunere de job, aşadar am asigurat-o că voi păstra confidenţialitatea, fiind curioasă să aflu despre ce e vorba.

Şi, când mă trezesc dimineaţă, văd mail de la Dna. Rita. Era ca în filmele alea în care, dacă îţi doreşti mult mult ceva… peste noapte ţi se îndeplineşte (ori că-ţi dispare familia, ca în “Singur acasă”, ori că Betty cea urâtă devine Miss Univers, ori că Mel Gibson începe să priceapă ce vor femeile etc)

Era mai tare decât dacă aş fi câştigat la Loto. Că acolo practic trebuia să joc, adică să cumpăr bilete, adică să dau bani. În cazul ăsta era MOCA!!!

Ce îmi propunea Dna. Rita era să îmi facă rost de 22,500,000.00 USD! Cum? Păi fiţi atenţi ?

Se pare că un anume domn Radu a depus în 2006 o suma fabuloasă într-o bancă din UK. Da, aţi ghicit, cea care s-a ocupat de acest depozit era chiar Dna. Rita! Viaţa face, dragii mei, ca Dl. Radu şi toată familia lui să moară în 2010 în Franţa, într-un accident de maşină. Şi na! În toţi acești ani n-a revendicat nimeni banetu’ omului. Deci ce s-a gândit doamna Rita? A zis că decât sărac şi bolnav, mai bine sănătos şi bogat… şi deci în loc să ajungă banii la stat, conform legii (se pare că dacă nu îi revendica nimeni în 12 ani, reveneau statului), mai bine îmi face mie un bine şi mă sfătuieşte să îi revendic eu, dându-mă drept rudă îndepărtată a defunctului. Şi pentru că mi-a făcut atâta puhoi de bine, zise că să îi dau şi ei gen cât mă lasă sufletu’ (clar știa ea cumva că am suflet mare).

Tulai Doamnie! Am mai citit încă o dată, că nu îmi dădeam seama dacă suma aia vorbea despre milioane, miliarde sau catralioane. Nu m-am prins, dar oricum atâtea cifre însemnau mulţi bani. Aşa că, să mă ierte Dumnezeu, mintea mi-a zburat imediat la ce aş face cu atâţia bani. Mi-aş lua spray d-ăla care colorează rădăcinile albe, mi-aş lua câte cireşe vreau eu în luna Mai, mi-aş cumpăra o oaie şi o stea cu numele meu, aș cere să se facă un clopot cu chipul meu, mi-aş cumpăra o rochie purtată de Madonna, m-aș duce cu elicopteru` la Vama Veche, i-aş da lu’ Domnu Preşedinte de bloc să-şi ia ce vrea el şi lui Ion de la aprozar că mi-a dat mereu castraveţi din ăia buni…

Apoi am mai citit încă o dată e-mailul şi m-am gândit să spun totuşi unui prieten. Şi l-am sunat pe Vlad. Care mi-a spus că nu, n-a dat norocul peste mine. E doar o altă metodă de înşelăciune!

Halal prieten! În loc să se bucure pentru mine…

M-a distrat tare cum povestește James ăsta despre ce-a pățit și el, căci a și răspuns ‘norocului’, nu ca mine: